Acest articol nu are un început și nici un sfârșit, doar conținut.

De ce? Pentru că începutul îl știm doar noi. Este un lucru individual, personal, intim, care se leagă de niște persoane pe care noi le considerăm, cu timpul, “trecute”..

Aceste persoane sunt importante nu numai pentru că ne-au dat viață, ci și pentru că ne învață, din ce știu ei, cum să o trăim. Singurul lucru pe care noi trebuie să îl înțelegem, înainte să fie prea târziu, este că nu avem mai multe persoane ca ei, ci doar pe ei. Titlul mi se pare imposibil de tradus, pentru că în română nu există așa o formulare puternică.

Să ne gândim la un coș cu mere. (“Mère”, în franceză, înseamnă mamă.)

Acel coș cu mere nu este al nostru, este al tuturor, al lumii, al oamenilor…și fiecare are un măr, așa cum fiecare are o mamă.

Luând un coș cu pere. (“Père”, în franceză, înseamnă tată.)

Nici acest coș nu ne aparține, ci doar o pară. Doar un tată.

Curajul și îndrăzneala pe care le-am investit în textul acesta sunt și vor fi pe deplin simțite de cei care simt un gol, care au un singur fruct, sau deloc.

Mai luăm un coș cu alte fructe, căpșuni de exemplu. Avem una sau mai multe căpșuni, unul sau mai mulți frați.

Așa se creează un coș cu fructe, pe care nu toată lumea și-l permite și nu toată lumea are grijă de el. Fructele sunt roadele naturii așa cum copiii sunt roadele iubirii.

Copiii cresc, se găsesc, se iubesc, se resemnează și se regăsesc.

De ce fraza își pierde rima? De ce “copiii” se resemnează? Trebuie să păstrăm rima! Să punem punct după “se iubesc”.

 

“You have to live spherically – in many directions. Never lose your childish enthusiasm – and things will come your way.”
― Federico Fellini

 

[“a se iubi”, în ultimele fraze, a fost folosit cu sensul de a concepe și a da naștere unui copil]