Chiar dacă vreau, însă nu pot

Chiar dacă pe uscat înot,

Chiar dacă mă-ndulcesc cu sare

Eu nu sunt doar o oarecare!

Către director,

E foarte ciudat că eu, fata care își exprimă sentimentele în scris, nu am idee cum să încep scriu acum, însă ciudatul face parte din viețile noastre, ne definește! Cum ar fi să fim toți normali pentru o zi? Nu ar fi cam ciudat?

Am început acest minunat drum prin a-mi spune numele, o calitate a mea, care să înceapă cu inițiala prenumelui, și arătând un semn specific mie.

Corina, creativă, ♥

Când mi-am ales viitoarea familie, am făcut-o în baza a 3 întrebări:

1. Cum m-ați făcut să mă simt la prezentare?
2. Cu ce pot să ajut?
3. Cu ce mă puteți voi ajuta pe mine?

Nu a fost deloc greu să răspund la vreuna dintre ele, totul a venit natural.

Din primele momente, în care, pe fundalul piesei Raisa, ați început să dansați, am simțit că acest tip de oameni îl vreau în jurul meu. Nu a fost nici măcar nevoie să răspund la această întrebare, deoarece am făcut-o pentru ceilalți, în baza voastră, ca să fie totul corect.

Mama mea a dat un interviu la un moment dat și a fost întrebată despre copiii ei. Despre fratele meu, evident, a spus că este argint viu, iar despre mine, că sunt o fire boemă.

Am compus primul cântec în jurul vârstei de 7 ani. Am un caiețel cu poezii în 3 limbi, scrise de mine, până să termin clasa a IV-a. Tot ceea ce se află în jurul meu este, într-un fel sau altul, unic. Până și anumite cuvinte, în capul meu, se materializează în culori.

Niciodată nu mi-a plăcut numele meu. Corina. Mereu mi l-am imaginat ca fiind galben, verde, portocaliu… Luați culorile astea și puneți-le cumva să iasă roz, culoare pentru care am avut mereu o afinitate.

Cuvântul meu cheie este creativă și nu cred că, în afară, poate, de empatică, m-ar mai defini ceva pe deplin.

Fiind o fată, cu multă experiență în voluntariat, multă dorință de a ști câte puțin din toate, puțin feminism curgând prin vene și o sumedenie de situații…colorate, a trebuit să mă descurc cumva. Și nu a fost o singură dată în care să nu găsesc o soluție practică, atipică, ingenioasă (modestia își spune cuvântul), la o problemă.

Mă simt ca și cum îmi scriu propria-mi scrisoare de recomandare, însă, sincer, eu m-aș lua.

În ciuda faptului că nu știu să fac tot ce mi-aș dori, sunt sigură că sunt capabilă să-mi exprim ideea astfel încât să fie înțeleasă de cei care vor ști să o aducă la viață.

Iar ca să-mi răspund și la cea de-a treia întrebare, nu este vorba despre cu ce puteți să mă ajutați voi pe mine, pentru că deja ați făcut-o, în mare parte.

Mi-am simțit fiecare părticică ciudată, care e la drept și totuși vrea să creeze, care vrea seriozitatea legii îmbinată cu culorile imaginației, acceptată. Ba mai mult, dorită.

Toată perioada mi-a transformat tot ce credeam a-mi fi defecte în calități, trebuia doar să mă uit la ele cu ochelarii de soare, aceia mari, cu ramă roșiatică, pe care mi-a fost mereu teamă să-i port!

Îmi doresc să creez, îmi doresc să pun întrebări în numele tuturor celor care vor să asculte răspunsurile, îmi doresc să las lumea să vadă toată munca și dragostea depuse în cadrul unui proiect, doar prin culorile și formele din afiș.

Îmi doresc să mă dezvolt în cadrul unei familii, care m-a făcut să desfac aripile, până să intru în ea măcar.

După toată perioada de început, în care am crezut că nu sunt unde trebuie, acum mi-am dat seama că mă îndrept fix către locul în care n-am știut că voi ajunge atât de curând.

Creativity is contagious, pass it on. – Albert Einstein