Ce a mai rămas din mine?

Ce mai rămâne dintr-un om după ce îl distrugi?

Acum ceva timp am fost la un psiholog care, după câteva ședințe, mi-a spus că eu sunt ca un soare, că indiferent cât aș încerca să mă afiliez unui grup, voi fi mereu singură…pe cont propriu..

Și așa e… Încep să realizez asta din ce în ce mai mult..

După ce persoanele la care ții cel mai mult și pe care crezi cu tărie că le vei mai avea lângă tine și mâine te calcă în picioare, după ce peroanele pe care încerci să ți le apropii, pentru că le simți potrivite pentru sufletul tău într-un anumit moment, te elimină pur și simplu pentru că te cred la fel ca restul: interesată, după ce te trezești singură într-un moment de răscruce…fără un umăr pe care eventual să plângi dacă e ceva… Atunci realizezi.

Realizezi că așa cum te naști singură, rămâi singură toată viața și că nu mai poți avea în nimeni încrederea pe care o ai în tine. Și da, trebuie să ai încredere în tine!

Să ai încredere că poți să îți ștergi lacrimile singură! Să ai încredere că e mai bine să nu știi toate răspunsurile! Să ai încredere că mâine vei fi la fel de puternică!

Poate ai dat tot…Poate nu mai ai ce să mai dai. Poate nu mai vrei să mai dai.

Și vreau să știi că ești destul de puternică încât să dai doar când vrei să dai.

Ești ca un soare, nu singură, ci ai puterea să încălzești și să te dăruiești doar atunci când simți că nu ai niciun nor care să te împiedice.