Ai momente în viață când simți că totul se oprește. Noi, fiind ființe cu o capacitate de a gândi destul de mare, zic eu, ne preocupăm foarte mult de întrebarea ”de ce”. Ne trebuie în permanență un răspuns logic pentru a înțelege cum stau lucrurile.

Dar ce faci atunci când pur și simplu n-ai niciun răspuns? Ce faci când pare că nimic nu are nicio logică?

Stai și plângi, te descarci, te gândești, analizezi și, în final, vii cu o explicație care ți se pare foarte logică și te împaci cu ideea că așa a trebuit să se întâmple.

Nimic în viață nu este întâmplător și tot ce trebuie să ni se întâmple, ni se întâmplă.

Tot ce trebuie să facem în viață este să ne găsim liniștea printre toate zgomotele create întâmplător și peste tot.

Trebuie să încetăm să ne mai punem bazele fericirii în oameni și în situații. Trebuie să fim fericiți pe cont propriu.

Trebuie să ne dăm seama că poate noi suntem surzi la zgomotele care îi agasează pe ceilalți.

Poate că suntem prea orbiți de lumina pe care o vedem din direcția cuiva, atunci când ne punem speranțele în acea persoană, ca să mai putem vedea că de fapt este numai umbră în jurul ei și lumina e pur și simplu modul nostru de a fi daltoniști în egoism.

Poate că totul trebuie să curgă, timpul trebuie să treacă…dar trebuie să ne lăsăm și noi duși de val…totuși nu duși pe Apa Sâmbetei.

E mare lucru în ziua de azi să mai poți să simți. Să poți să simți iubire, la un moment dat durere, dor, speranță…nu toată lumea poate.

“Dragostea este neconditionata, relatiile de dragoste nu.”
Grant Gudmundson