Se spune că închidem ochii atunci când sărutăm, când plângem și când ne ferim pentru că cele mai intense lucruri în viață sunt imposibil de văzut, sunt doar simțite de către suflet.

Ochii sunt oglinda sufletului…Cum ar fi să ne gândim la ochi ca la poarta către suflet?

Ați lăsa totul să vă intre în suflet?

Se mai spune și că ochii vad doar ce mintea e pregătită să înțeleagă. Cum ar fi dacă v-aș spune că suntem obișnuiți cu răul ca să putem vedea doar rău în viață?

O mare parte de zi vedem negru în fața ochilor, nu neapărat pentru că am fi supărați, atribuindu-i expresiei sensul conotativ. Pur și simplu, atunci când clipim, avem acea fracțiune de secundă când vedem negru..

Deci în celelalte fracțiuni de secundă, când avem ochii deschiși, trebuie să îi orientăm către lumină, nu către întuneric, pentru că negru oricum vedem, când clipim.

Acum nu spun că ar trebui să ne antrenăm ochii să nu mai clipească și nici că este neapărat un lucru rău că vedem și întuneric…

Viața este alcătuită și din bune, și din rele, dar la un moment dat, partea în care se înclină balanța ține de noi.

Dacă nu putem schimba o situație, trebuie să schimbăm modul în care percepem acea situație. Dacă ne schimbăm modul de a privi lucrurile, lucrurile pe care le privim se schimbă.

Deci de ce am alege, în mod voit, să vedem din ce în ce mai mult negru, întuneric în fața ochilor? De ce ne-am pune singuri fericirea într-un joc în care noi suntem jucăriile?

People don’t really value their minds until they see someone who has lost theirs.