Articolul de astăzi este un joc de-a v-ați ascunselea. Ne ascundem în spatele swahilianului “wasiwasi”…și prin “ne ascundem” vreau să spun eu și anxietatea.

Mă atacă foarte des pe la spate panica, depresia mă pândește mai mereu să mă bage în cutia cu gânduri negre, dar eu mă lupt mereu cu ele, de obicei după o întrecere pe cinste cu Niagara.

Mi s-a spus că ce am eu e doar un moft, că vreau să atrag atenția…și pe bună dreptate! Mascara atinge apogeul când e pe obraji, ar trebui să încercați, dar, lăsând gluma la o parte, este dureros să te trezești într-o dimineață și să-ți dai seama că ai plâns în timpul somnului după dungile roșiatice de pe obrajii tăi.

Este cumplit ca un simplu cutremur, care apropo a fost primul pe care l-am simțit, să te facă să te gândești la toate temerile tale, care erau prin capul tău, doar că nu aveau motive să iasă la iveală.

La 3:39 m-am trezit zguduită, auzind ușa glisantă de la dulapul meu cum se zbate pe șină, amețită, întrebându-mă tot felul de lucruri care nu-mi mai trecuseră prin cap de ceva timp.

Totul s-a terminat totuși într-o notă comică în momentul în care, pe un grup de Whatsapp, a întrebat cineva, nefiind la curent cu schimbarea orei, cum este posibil să fi fost cutremurul la 3:38 în condițiile în care abia era 3 fix :))

Stările pe care toată generația “cu telefonul în mână”  le are sunt cumplite și trebuie înțelese și tratate, în niciun caz ignorate, pentru că noi avem o viață înainte, pe care nu ne-ar plăcea să o trăim printre lacrimi și frici.

Altă dată când schimbau ora, parcă o făceau mai finuț.. – Unknown, Facebook