Închide ochii și proiectează-ți viața exact așa cum ai vrea să fie. Acum deschide-i și conștientizează că nu va fi așa niciodată. Desigur, poți deveni miliardar, să îți cumperi 3 BMW-uri cu cât primești pe o oră, poți să plătești pe cineva să îți deschidă sticla cu apă, dar niciodată nu te vei simți așa cum ți-ai imaginat.

Scenariile pe care ni le facem înainte de orice. De ce nu funcționează ele? Pentru că ele depind de oameni. Oamenii sunt influențați de alți oameni, care la rândul lor au trecut prin niște situații din cauza altor oameni. Este un cerc vicios.

Am o scrisoare de la mine pentru mine în care m-am descris cu minuțiozitate peste 10 ani…eu, blondă, îmbrăcată în haine deschise la culoare, într-un birou cu multe geamuri, așteptând să intru într-o ședință de negocieri…liniștită și fericită.

Așa ceva nu se va întâmpla niciodată pentru că îmi schimb culoarea părului frecvent, acum sunt roșcată, acum nu mai sunt…uite blonda, nu e blonda, pentru că vărs cafea pe orice-mi pare mie greu de spălat, pentru că sparg la geamuri într-o veselie, pentru că urăsc să aștept și în permanență fac câte ceva…pentru că eu nu pot să stau locului sau să mă bucur de moment fără să mă enerveze o chestie.

Poate o să fiu negociator, poate o să mai fiu blondă, poate o să scape o cămașă albă nepătată, poate o să stau la un moment dat liniștită să-mi aștept ședința, dar la naiba! Toate astea când?

Un lucru pe care îl mai fac eu este să am modele în viață printre prietenele mele. Ele deja au schimbat de vreo 2 ori prefixul și din puctul ăsta de vedere nu-mi pot urma exemplele în imediata vecinătate a momentului de față, iar chestia asta este puțin cam frustrantă.

Ele se mărită, eu îs într-o relație complicată cu materiile de bac. Ele călătoresc, eu alerg pe stradă ca să ajung la timp la pregătire. Ajung să mă simt în competiție cu ceva care nu concurează cu mine.

Ajung să mă simt nesigură doar pentru că mă grăbesc să ajung puțin mai departe în timp.

O să ajung și acolo.

Plănuiesc să ajung!  Îmi fac scenarii despre cum va fi! Mă gândesc la nenumăratele călătorii…la mutiplele ocazii… Dar îmi dau seama că eu nu mai trăiesc momentul meu…probabil nici momentul pe care îl aștept cu atâta ardoare nu-l voi trăi, așteptând altul…

Mă gândesc la cum mă voi simți atunci, dar pot eu oare să fiu sigură că o să ajung acolo?

Pot eu oare să știu sigur cum o să mă simt?

Tot ce pot să fac e să aștept.. dar eu urăsc să aștept, deci trebuie să fac ceva cât aștept..

Cred că o să trăiesc..asta o să fac!