De-a lungul vieții mele m-am bazat pe un concept: dacă pot să-mi imaginez, nu o să se întâmple. Din totdeauna mi-a fost frică de anumite lucruri și, tot din totdeauna, am încercat să mi le imaginez ca să văd dacă se vor întâmpla sau nu.

Când îmi povestește cineva ceva, îmi imaginez acel lucru. Știu că deja s-a întâmplat. Deci, chiar dacă îmi apare bine conturat în minte, știu că nu se va întâmpla.

O singură obiecție am.. Frica, nesiguranța, neîncrederea în mine, mă fac adesea să mă blochez. Să nu mai știu care este diferența dintre trecut și viitor, să le topesc și să le amestec, obținând un aliaj frate cu prezentul, dar paralel.

Gândurile zboară,

Apoi mintea se golește,

Apoi se așterne ceața

Și speranța de topește.

Îmi imaginez ceva ce știu că-i imposibil. Îmi doresc să fi văzut altceva. Sper să nu existe posibilități.. Dar ce spernațe să mai ai acum când aprilie-i trecut de jumătate și se topește tot?

Visele nu se risipesc. Dar nici nu zboară dacă nu le dau aripi. -Pablo Neruda