Dintre toate excursiile în care am fost, nu a existat una pe care Dumnezeu să încerce să o împiedice mai mult.

De la probleme cu cazarea până la renunțarea participanților, impedimente s-au găsit..

Olănești este o stațiune ce încorporează Izvoarele de Aur, micii doctori lichizi pe lângă care mi-am făcut eu veacul pentru 5 zile.

Problema este că pentru mine, nu izvoarele au fost remediul, ci însăși experiența.. Pe lângă faptul că am trăit emoții peste emoții, am inițiat certuri, aveam sau nu dreptate (femeia are întotdeauna dreptate, you know that), m-am antrenat în certuri în care nu-mi era locul, am dezgropat o duzină de amintiri pe care, din pricina rătăcirii cheilor, nu le-am putut încuia în mintea mea.. Toate astea și încă moartea a avut curaj să îmi facă cu ochiul în penultima zi…

Aceste trăiri m-au făcut să realizez că DA, trebuie să mă bucur de moment, să simt fericirea cât de des posibil, să uit de toate relele și să îmbrățișez binele, să-mi gâdil supărările ca să râdă în hohote cu mine, să zâmbesc cu corpul, cu mintea și cu sufletul, dar NU, nu pot să mă las pe mine de-o parte mereu, nu-mi pot înghiți cuvintele cele mai fierbinți, nu-mi pot freca rana deja sărată, nu-mi pot înlănțui pretențiile și nu-mi pot întemnița așteptările…

Am înțeles că durerea este inevitabilă, dar suferința este opțională. Poți alege să apeși pe cuțitul din tine sau îl poți scoate și arunca. În niciun fel de relație nu trebuie să-ți ții gura închisă atunci când libertatea și adevărul celuilalt le anulează pe ale tale.

 

Feelings are much like waves, we can’t stop them from coming, but we can choose which one to surf.