Eu sunt una dintre multele persoane care se întâmplă să facă pregătire la franceză. Nu toți sunt făcuți pentru limba aceasta, nu toți sunt făcuți să înțeleagă de ce cucul din Franța cântă: “avec-avec”, dar se întâmplă să mai fie și oameni care să îndrăgească limba, de exemplu eu.

Haideți să vă spun o povestioară! Nu știu când sau cum am început să mă îndrăgostesc de limba, cultura și țara croissantului, dar știu exact momentul în care am atins apogeul. Am fost împreuna cu profesoara mea de franceză, împărăteasa care domnește peste regatul meu de vise francofone, în Paris, mai precis în fața Palatului Justiției din Paris…am intrat în curte, trecând de porțile grandioase, aurii si albăstrui, doar ca să mergem la toaletă, recunosc, dar atunci mi-am făcut o promisiune: “Într-o zi voi trece de aceste porți ca să ajung la lucru! Aici voi lucra!”.

Să îmi fie rușine! În primul rând pentru că, cu fiecare zi care trece sunt tot mai departe de a-mi realiza visul. În al doilea rând pentru că găsesc scuze penibile cum ar fi că am fost stresată cu școala și nu am mai avut timp de franceză.. În al treilea rând pentru că am lăsat “my beloved french” să iasă din topul priorităților mele cotidiene. În al patrulea rând pentru că nu sunt suficient de puternică încât să recuperez tot ce am pierdut.

Este timpul să deschid ochii și să realizez că o împărăteasă nu poate susține regatul altcuiva prea mult timp! Este timpul să realizez că trebuie făcută o schimbare! Trebuie să îmi restabilesc prioritățile, astfel încât țelurile mele să nu fie doar vise, ci planuri de viitor.

“Be willing to live a few years how most people won’t, so that you can live the rest of your life how most people can’t.” — Mastin Kipp